Sibianul
 

Ştirbeţ îl acuză pe Johannis de interese oculte

21 mai 2008
Cornel Ştirbeţ:
Directorul de campanie al PDL Sibiu a reacţionat miercuri, la remarcile primarului Johannis de săptămâna trecută când acesta spunea despre Ştirbeţ că este "un politician şters". Deputatul Ştirbeţ vine cu replica şi afirmă despre primarul Sibiului că în contrast cu el, este "un politician lucios, bine lustruit pe dinafară. Când însă, se va duce luciul va exista o mare surpriză, înăuntrul lui nu se vor afla spiritul, civilizaţia şi corectitudinea germană, ci dorinţa de putere, interesele, aroganţa şi dispreţul".

Afirmaţiile liberal democratului se bazează pe unele informaţii pe care spune el că le deţine, conform cărora primarul Johannis serveşte intereselor "unei camarile interetnice legate de afaceri cu banii publici (licitaţii, asfaltări, înstrăinări de terenuri din domeniul public), dar care îl apropie mai mult de politicianul dâmboviţean decât de cel european".

Ştirbeţ nu a dorit să dea mai multe amănunte, dar a continuat cu atacurile la adresa primarului. "Nu contest că Johannis are merite deosebite, că a făcut destule în cele două mandate, dar administraţa sa a fost una foarte scumpă. Au existat proiecte care au înghiţit mult prea mulţi bani. Cu aceeaşi bani se puteau rezolva mult mai multe probleme dacă am fi avut un primar precum candidatul nostru, Constantin Trihenea", spune Ştirbeţ.
După ce şi-a vărsat năduful, şeful de campanie al PDL Sibiu a ţinut să menţioneze totuşi că atacurile lui Klaus Johannis nu l-au afectat în niciun fel.

COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI