Serialul “Pariu cu viaţa” revine cu multe surprize din 6 februarie la PRO TV în fiecare luni, de la 20.30. LaLa Band, trupa preferată a momentului, Gica, Tănţica şi intrigile din familiile Anghel şi Popa vor ţine telespectatorii în suspans.
Steaua joacă astăzi, de la 17:00, al patrulea amical al iernii în cantonamentul din Antalya. Adversara roş-albaştrilor va fi Concordia Chiajna, iar partida e LIVE TEXT pe www.prosport.ro.
Poate câteva din imaginile de mai jos vă vor trezi amintiri dragi sau, de ce nu?, vă vor convinge să le aveţi în vedere atunci când veţi stabili destinaţiile următoarelor vacanţe.
Circulaţia este închisă pe autostrada A2 între Bucureşti - Lehliu, precum şi pe opt drumuri naţionale, iar pe unele tronsoane de drum este restricţionat traficul greu, potrivit ultimei situaţii anunţate, sâmbătă, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Sper că viaţa intimă ocupă un loc sus pe lista aceea de priorităţi pentru proaspătul 2012. Şi mai sper că nu va rămâne doar un punct pe o hârtie. Ca să începeţi anul cu dreptul v-am pregătit nişte întrebări la care trebuie să răspundeţi sincer şi apoi să cădeţi pe gânduri. După aceea, mobilizarea!
Mai multe pelicule care s-au remarcat la Festivalul de la Cannes anul acesta vor fi proiectate între 14 şi 20 octombrie la Bucureşti. Proiectul “Les Films de Cannes à Bucarest” se va desfăşura la Cinema Studio şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român.
Site-ul askmen.com a realizat topul celor mai dorite femei din lume, in urma unui sondaj la care au participat peste un milion de cititori, iar locul 87 a fost ocupat de fotomodelul roman Madalina Ghenea.
Cum te scapă apa băută înainte de masă de kilogramele în plus
Un pahar de 500 de mililitri de apă băut înainte de masă poate
face miracole. Nutriţioniştii cred că în acest fel puteşi da jos
până la 5 kilograme în decus de trei luni.
Un pahar de 500 de mililitri cu apă, băut înainte de masă, "te
scapă" de 5 kilograme în numai trei luni, relevă o cercetare
realizată de americani. Specialiştii în nutriţie au testat 48 de
subiecţi, jumătate bărbaţi şi jumătate femei, cu vârste cuprinse
între 55 de ani şi 75 de ani să urmeze, timp de 12 săptămâni.
Iri cere 5.000 de euro să apară la TV
Irinel Columbeanu nu "se vinde" ieftine cand este abordat de presa pentru a vorbi despre viata lui si a Monicai Columbeanu
Botezatu caută manechine
Deşi se zvonea că celebrul designer va filma un nou sezon al emisiunii ”Burlacul” de la Antena 1, iată că Botezatu revine la...
Cel mai înalt pod din lume, inaugurat în Mexic - VIDEO
Preşedintele Mexicului, Felipe Calderon, a inaugurat cel mai înalt pod din lume. Măsurând 403 metri în înălţime, podul Baluarte traversează o prăpastie adâncă situată în partea de...