Serialul “Pariu cu viaţa” revine cu multe surprize din 6 februarie la PRO TV în fiecare luni, de la 20.30. LaLa Band, trupa preferată a momentului, Gica, Tănţica şi intrigile din familiile Anghel şi Popa vor ţine telespectatorii în suspans.
Steaua joacă astăzi, de la 17:00, al patrulea amical al iernii în cantonamentul din Antalya. Adversara roş-albaştrilor va fi Concordia Chiajna, iar partida e LIVE TEXT pe www.prosport.ro.
Poate câteva din imaginile de mai jos vă vor trezi amintiri dragi sau, de ce nu?, vă vor convinge să le aveţi în vedere atunci când veţi stabili destinaţiile următoarelor vacanţe.
Circulaţia este închisă pe autostrada A2 între Bucureşti - Lehliu, precum şi pe opt drumuri naţionale, iar pe unele tronsoane de drum este restricţionat traficul greu, potrivit ultimei situaţii anunţate, sâmbătă, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Sper că viaţa intimă ocupă un loc sus pe lista aceea de priorităţi pentru proaspătul 2012. Şi mai sper că nu va rămâne doar un punct pe o hârtie. Ca să începeţi anul cu dreptul v-am pregătit nişte întrebări la care trebuie să răspundeţi sincer şi apoi să cădeţi pe gânduri. După aceea, mobilizarea!
Mai multe pelicule care s-au remarcat la Festivalul de la Cannes anul acesta vor fi proiectate între 14 şi 20 octombrie la Bucureşti. Proiectul “Les Films de Cannes à Bucarest” se va desfăşura la Cinema Studio şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român.
Site-ul askmen.com a realizat topul celor mai dorite femei din lume, in urma unui sondaj la care au participat peste un milion de cititori, iar locul 87 a fost ocupat de fotomodelul roman Madalina Ghenea.
Sibianul.ro ›
Sibiu
› Elevii mai multor unităţi de învăţământ din Sibiu vor merge la alte şcoli. Află aici ce şcoli au fost comasate pentru a fi mai eficente.
Elevii mai multor unităţi de învăţământ din Sibiu vor merge la alte şcoli. Află aici ce şcoli au fost comasate pentru a fi mai eficente.
Elevii mai multor unităţi de învăţământ din Sibiu vor merge la alte şcoli. Află aici ce şcoli au fost comasate pentru a fi mai eficente.
Consilierii locali, reuniţi în şedinţă extraordinară, au adoptat
astăzi hotărârea care prevede acordarea avizului consultativ pentru
Reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Sibiu
pentru anul şcolar 2010-2011. Astfel, din toamnă vor fi comasate
mai multe şcoli. Decizi a fost luată pentru "eficientizarea reţelei
şoclare atât sub aspect financiar, cât şi sub aspectul calităţii
actului didactic", se arată în proiectul de hotărâre aprobat.
Potrivit legii, unităţile de învăţământ cu un număr mai mic de
200/100 de elevi/pre;colari se reorganizează în cadrul unor unităţi
cu personalitate juridică şi activitate financiar contabilă
proprie, ca structuri ale acestora. Unităţile mici pot funcţiona ca
pesoane juridice numai în mod excepţional, cu avizul Ministerului
Educaţiei.
Drept urmare, din septembrie Şcoala cu clasele I-VIII nr.12
Sibiu devine structură a Şcolii nr. 13, fără a se modifica însă
locaţia, iar şoala nr. 19 se comasează cu Colegiul Naţional
Pedagogic, care îşi schimbă locaţia pe Aleea Turnu Roşu. Şcoala
Mihai Eminescu se comasează cu Liceul TeoreticC. Noica Sibiu, care
îşi schimbă locaţia pe strada Oştirii. Liceul Baptist Betania
devine structură la Liceul Teoretic C. Noica, fărr schimbarea
locaţiei. Grupul Şcolar Industrial Transporturi Căi ferate Sibiu se
comasează cu grupul Şcolar Industrial Construcţii Maşini Sibiu, cel
dintâi schimbându-şi locaţia pe strada H. Coandă. Şcoala nr.11
devine structură a Şcolii nr.20, fără schimbarea locaţiei, iar
Grădiniţa nr.19 redobândeşte ca structură Grădiniţa de copii nr.2,
fără schimbarea locaţiei. Noua reţea de învăţământ va funcţiona din
anul şcola 2010-2011.
Iri cere 5.000 de euro să apară la TV
Irinel Columbeanu nu "se vinde" ieftine cand este abordat de presa pentru a vorbi despre viata lui si a Monicai Columbeanu
Botezatu caută manechine
Deşi se zvonea că celebrul designer va filma un nou sezon al emisiunii ”Burlacul” de la Antena 1, iată că Botezatu revine la...
Cel mai înalt pod din lume, inaugurat în Mexic - VIDEO
Preşedintele Mexicului, Felipe Calderon, a inaugurat cel mai înalt pod din lume. Măsurând 403 metri în înălţime, podul Baluarte traversează o prăpastie adâncă situată în partea de...