Sibianul
 

Internată în spital, după prea mult sex oral. Top 5 antiştirile săptămânii

de Mădălina Kadar |  22 mai 2009
Sexy Cora: internată în spital, după prea mult sex oral

 O starletă porno a ajuns la spital după o încercare – nereuşită – de a satisface oral 200 de bărbaţi, ca să doboare recordul mondial. Alte ştiri de săptămâna aceasta: doi americani au fost surprinşi de poliţişti în timp ce făceau sex în maşină, în faţa copiilor, un neamţ s-a împuşcat singur în zona genitală şi un britanic a fost mire şi mireasă, în acelaşi timp, la nunta sa.

 

Locul 5: Trump e jignit de termenul „milionar”

 

Celebrul om de afaceri american Donald Trump l-a dat în judecată pe scriitorul Timothy L. O'Brien pentru că, într-o carte din 2005, a scris că ar fi numai milionar, şi nu miliardar.

 

Trump s-a simţit jignit şi pretinde că reputaţia lui a fost serios afectată de amărâtul scriitor – care este şi editor la The New York Times -, din cauza căruia ar fi pierdut “oportunităţi de afaceri”.

 

Un judecător trebuie să decidă acum cât de tare a fost afectat magnatul Trump de afirmaţiile scriitorului, dacă va exista sau nu un proces pe această temă.

 

Locul 4: Mire şi mireasă, în acelaşi timp

 

Un travestit britanic s-a însurat cu aleasa inimii sale într-o dublă ceremonie – adică el a fost îmbrăcat şi în costum de mire, dar şi în rochie de mireasă.

 

Ian Platt are 51 de ani, este tatăl a trei copii şi a descoperit că îi place să se îmbrace în haine de femei. El i-a mărturisit asta şi femeii cu care coresponda pe internet, o asistentă medicală pe nume Lisa (41 de ani), însă aceasta nu a părut deranjată. Ba mai mult, s-a căsătorit cu el.

 

Ian are un alter ego pe nume Susan, aceasta fiind femeia în care el se transformă atunci când se îmbracă în haine de damă, se coafează şi se machiază. Lisa a povestit că această Susan este plină de încredere, haioasă şi foarte aranjată, îi place să se împopoţoneze şi să se facă frumoasă...

 

La nuntă, Ian a venit iniţial îmbrăcat în costum de mire, ca să nu-i şocheze pe părinţii miresei, însă după ce aceştia au plecat, şi-a luat o perucă blondă şi o rochie de mireasă lungă şi foarte elegantă, pe care o cumpărase anterior de pe eBay. În plus, mirii au tăiat două torturi, unul pe care scria “Ian şi Lisa” şi altul cu numele “Susan şi Lisa”.

 

Locul 3: S-a împuşcat singur în zona genitală

 

Un şmecher din Germania se dădea mare în faţa prietenilor cu pistolul lui, însă a uitat să îi pună piedica înainte să îl bage în buzunarul pantalonilor... Arma s-a descărcat şi i-a spulberat organele genitale, iar tânărul de 27 de ani a ajuns la spital, unde medicii i-au cusut “bijuteriile” la loc.

 

El a inventat o poveste foarte aventuroasă, ca să scape de poliţişti – legile referitoare la portul de armă în Germania sunt foarte stricte – spunând că a fost împuşcat de un hoţ, însă oamenii legii nu l-au crezut, pentru că gaura din pantaloni nu corespundea cu declaraţia.

 

După ce a trecut printr-o întâmplare atât de dureroasă, el ar putea intra pentru maxim trei ani la închisoare, pentru încălcarea legii.

 

Locul 2: Sex în maşină, în faţa copiilor

 

Un cuplu de americani prea încinşi s-au oprit pe marginea drumului pentru o scurtă partidă de sex, iar poliţia i-a surprins în plină acţiune.

 

Nu era o imagine nouă pentru poliţişti: femeia, Danica Wallace (24 de ani) era dezbrăcată de la brâu în jos şi se afla pe scaunul din stânga şoferului, peste iubitul ei, Jeremy Welch (29 de ani). Ceea ce i-a îngrozit pe poliţişti a fost, însă, faptul că pe bancheta din spate se aflau cei doi copilaşi ai femeii, de doi ani, respectiv patru luni.

 

Danica se afla la volanul maşinii, în stare avansată de ebrietate, şi le-a explicat poliţiştilor, simplu, că “we got horny and just wanted to f&%#”!! De fapt, ar fi trebuit să le spună ofiţerilor că ea şi iubitul ei le explicau celor mici de unde vin copiii...

 

Locul 1: Internată în spital, după prea mult sex oral

 

O starletă porno pe nume Cora şi-a pus în cap să doboare recordul mondial la sex oral. Blonda nemţoaică şi-a propus să “rezolve” 200 de bărbaţi, ca să intre în istorie.

 

Totuşi, se pare că mai are nevoie de ceva antrenament, căci şi-a pierdut răsuflarea la cel de-al 75-lea voluntar... şi a fost dusă de urgenţă la spital, cu probleme de respiraţie.

 

După ce va ieşi din spital, tânăra de 21 de ani va trebui să apară la tribunal, fiind acuzată de indecenţă – după ce poliţiştii au găsit-o filmând scene pentru un film porno, ziua în amiaza mare, înconjurată de bărbaţi care se masturbau, într-un parc public, unde părinţii obişnuiesc să îşi plimbe copiii.

 

Nici viaţa de starletă porno nu e aşa uşoară cum pare...

 

COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI